*Pr Ioan-Tănase Chiş, Cuvânt rostit în data de 9 octombrie 2018 cu prilejul lansării volumului “Părinţii mei duhovniceşti, mărturii şi trăiri” Ierod. Iustinian Stoica
Poate vă întrebați cine sunt și ce fac, și de unde legătura aceasta pe care părintele Bogdan a exprimat-o cu părintele Arsenie Papacioc. În primul rând, tehnic vorbind, vreau să vă spun că sunt doctorand sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, iar tema care mă preocupă intens este legată de persoana părintelui Arsenie Papacioc pentru că așa se şi numește: Părintele Arsenie Papacioc - omul lăuntric. Nu este întâmplător ales acest subiect și nu este o simplă preocupare, pentru că este de-a dreptul o afinitate, este o vibrație a sufletului meu, să mă gândesc la cine este părintele Arsenie Papacioc și la ce înseamnă pentru noi. Sunt și eu unul dintre aceia care l-au întâlnit când părintele Arsenie Papacioc era încă în viață. Evenimentul acesta s-a petrecut – și spun eveniment fără să exagerez – în iarna anului 2005, când încă eram student, înainte de Crăciun. Întâlnirea cu părintele Arsenie Papacioc îți dă sentimentul unui privilegiu perpetuu. Este realmente o experiență mistică. Întâlnirea cu părintele Arsenie Papacioc te face să simți forța pe care părintele ți-o transmite, o forță care te pătrunde și care îți împrumută puteri de viață. Părintele Arsenie Papacioc avea darul de a se imprima pe sufletul tău. Spun lucrul acesta pentru că în mod cert s-a imprimat nu doar pe sufletul meu, ci și pe sufletele multora dintre dumneavoastră care sunteți aici în această seară. Părintele Arsenie este un autentic propovăduitor al Tainei lui Hristos. Aceasta este expresia Sfântului Apostol Pavel. O găsim în epistola către Coloseni și nu doar. Nu înseamnă puțin lucru. Este un propovăduitor al Tainei lui Hristos pentru că personalitatea părintelui Arsenie Papacioc se conturează ca într-un sipet ceea ce spunea un alt mărturisitor al Ortodoxiei, laic de data aceasta – Mircea Vulcănescu -, că viața creștinului este o mare aventură a dragostei de Dumnezeu care se vrea iubit de o ființă liberă. Vreau să reținem aceste două aspecte, aceste două coordonate: dragostea de Dumnezeu și libertatea. Ele ne deschid perspectiva lăuntrică a personalității părintelui Arsenie Papacioc. Dragostea și libertatea se validează reciproc. Nu se poate să duci o viață duhovnicească autentică fără aceste două coordonate, fără dragoste și libertatea pe care ți le dă Hristos. Se validează reciproc, iar suferința este cea care le confirmă ca autentice. Premisa omului lăuntric la părintele Arsenie Papacioc este una biblică. Psalmistul David spune: „Pune-mă la încercare, Doamne, și cunoaște-mi inima”. Aș vrea să reținem și acest cuvânt: inima pentru că părintele Arsenie spunea despre inimă că este o ființă în ființă. Este ca și cum ne-a dubla, în sensul cel mai bun și mai pozitiv cu putință. Inima este o ființă în ființă pentru că acolo ne însușim fiecare dintre noi dispozițiile lăuntrice ale Domnului nostru Iisus Hristos. Una dintre cele mai lăuntrice dispoziții lăuntrice ale Domnului Hristos pe care le putem însuși, lucru care reiese evident din exemplul părintelui Arsenie, este legată de Taina Crucii. Părintele Arsenie ne arată că pentru a trăi cu adevărat, pentru a experia cu adevărat Taina Crucii trebuie să te angajezi total. Este vorba despre acea nebunie de care vorbea părintele de multe ori. Trebuie să te angajezi total în această asumare a Crucii. Făcând lucrul acesta nu poți să ignori nici libertatea, nici dragostea, care trebuie să se manifeste. Taina Crucii devine, așa cum îmi place mie să spun, taina orizonturilor atinse. Este o exprimare paradoxală pentru că orizontul este ceva ce nu poți atinge, dar taina Crucii, dacă o trăim așa cum ne arată părintele Arsenie Papacioc este taina orizonturilor atinse. Ce orizonturi atingem? Acela despre care ne spune Sfântul Apostol Pavel în epistola către Efeseni: „cunoaștem lărgimea şi lungimea și adâncimea și înălțimea lui Dumnezeu”. Am găsit și un testament duhovnicesc care se rezumă la o expresie care sună așa: „să fii un om al Crucii și un fiu al Învierii!”. Este fantastică această exprimare. Este, de fapt, o chintesență a trăirii autentice ortodoxe duhovnicești. Știu că părintele Arsenie atunci când a fost tuns în monahism și când l-a avut naș de călugărie pe părintele Petroniu Tănase, a sculptat o cruce în lemn pentru părintele Petroniu la rugămintea acestuia. Știu că acea cruce este gâtul sfinției voastre. Aș vrea să spun că întâlnirea cu părintele Arsenie este un privilegiu perpetuu, este o stare de prezență continuă, expresie care este de-o maximă profunzime și care aparține părintelui Arsenie. Tocmai de aceea îmi este nefiresc să vorbesc despre părintele la timpul trecut. Inima mă îndeamnă să vorbesc la timpul prezent despre părintele Arsenie Papacioc și simt că cele mai potrivite cuvinte nu sunt altele decât acestea: părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine păcătosul!
Vă mulțumesc!
**„Omul lăuntric” sau „Despre o arhitectură a prezenţei” (din perspectiva aceasta voi aborda personalitatea părintelui Arsenie Papacioc)
***Versiunea audio o puteti asculta aici: https://www.youtube.com/watch?v=7i5tJfy-HGA