Lansarea cărții Anamneză și update. Instantanee dintr-o pastorație urbană.
Autor: Pr. Dr. Ioan-Tănase Chiș
Muzeu Mitropoliei Clujului, la demisolul Catedralei Mitropolitane, Piața Avram Iancu 18, Cluj-Napoca.
Putem justifica matematic mântuirea? Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr dezvăluie „raportul de 1 la 1 în algoritmul mântuirii”. Deși contextual împart același spațiu, reciprocitatea dintre ei este suspendată, atât pe pământ cât și în planul veșniciei; la fel și raportul 1 la 1. Dincolo de „justa reciprocitate”, acest raport produce valoare prin contribuție nu prin confiscare. Afirmă „Sinele” ca subiect dăruitor și, deci, responsabil. Fericirea stă în responsabilitate: „Mai fericit este a da decât a lua” (Fa 20, 35). Numitorul comun, instanța de arbitraj și de reglaj al acestui raport și finalitatea lui este Hristos. Dacă suspend reciprocitatea cu semenul meu, o suspend și cu Hristos. Responsabilitatea vine din „curăția inimii” iar exemplul lui Ioan Persul este emblematic.
Nici călcați în picioare, nici la adăpostul spinilor! Semănătorul punctează condiția creștinului în lume, relevanța creștinismului și riscul ideologizării Scripturii. Chiar dacă, din perspectivă socială, creștinul poate fi marginalizat, el va ocupa întotdeauna un rol decisiv. Mai marginal decât pe cruce nu poți fi; dar nici mai central de atât! Domeniul lui de expertiză sunt tainele împărăției lui Dumnezeu iar dinamica rodului stă în faptă și tăcere. Evanghelia niciodată nu va cădea în derizoriu, însă creștinii pot fi pândiți de riscul irelevanței prin transformarea ei într-un set de idei bun pentru justificări la nevoie. Iată de ce este imperios necesar să fii stăpânit de sentimentul veșniciei. Toate marile totalitarisme au prosperat pe un fond de descreștinare și au fost ostile creștinismului. Putem vorbi, totuși, de o „descreștinare pozitivă”, ca un soi de contracție termică până la comunitatea sfinților (1 Co 16, 1)? Adăpostirea între spini propune creștinului un mod de viață hibrid; o simbioză într-o simfonie a spinilor sau, altfel spus, conviețuirea prin compromis moral, „potrivirea cu veacul” (cf Rm 12, 2). Apelul trimite la luciditate: „Dacă n-ați fi știut, păcat nu ați avea”!
Cultura anulării (Cancel culture) sau iubirea vrăjmașilor? Două propuneri diametral opuse. Prima ne este livrată de omul postmodern, a doua este validată de Dumnezeul-Om. Consider cancel culture și cauza pe care o invocă un proiect pilot a cărui finalitate este ușor de intuit: „un drum al poticnirii” (cf. Psalm 48, 12-13). Sugestivă este teoria „Sfântului Gheorghe pensionat” care continuă să vâneze balauri chiar și după ce i-a răpus pe toți. Ortodoxia ne învață că: 1. Nu excepția trasează norma (canonul iconografic nu este dictat nici măcar de catalogul icoanelor făcătoare de minuni); 2. Oricine poate fi recuperat iar anularea este un nonsens (Exercițiul canonizării confirmă plenar reversibilitatea persoanei umane).
Există noi tendințe în purtarea crucii? Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci subliniază o realitate categorică: Îi urmăm lui Hristos nu ca turiști ci ca purtători de cruce. Finalitatea acestui drum este la fel de categorică: vom vedea Slava Lui (cf În 17, 24) pentru că asumarea crucii are forța de a ne naște în veșnicie (Sf. Sofronie Saharov). Iată de ce dezaprob ideea preoților influenceri și mizez, conservator, pe marii duhovnici. Nu cred că putem vorbi despre noi tendințe în purtarea crucii. Purtarea crucii înseamnă, totodată, asumarea sfințeniei și a sfinților. Nu noi suntem pionierii crucii; drumul este deschis de Însuși Hristos. Nil Ascetul spunea că numai de evlavie îndrăznesc să se apuce toți neisprăviții, ca de ceva ce este mai ușor decât toate. Creștinul trăiește în lumea răstigniților înviați. Libertatea lui este o biruință. Dorește și vei putea mai mult, spunea părintele Arsenie Papacioc. Iubirea este semnul nepătimirii și al crucii.
Nefericirea de a acumula griji. Cumpărăm cu bani griji apoi, tot cu bani, plătim pentru a le încredința altora, încercând să ne eliberăm de griji. Ne construim nefericirea de a acumula griji! Motorul grijii este frica și, ca o consecință a acesteia, omul se află mereu înaintea sa anticipând un viitor care invadează prezentul cu griji. Sfântul Antonie cel Mare spunea că oamenii doar se consideră raționali dar, atâta timp cât sunt stăpâniți de griji sunt, de fapt, neraționali. Raționali sunt aceia care au sufletul rațional. Câteva considerații la evanghelia despre grijile vieții: - Măsura grijilor confirmă măsura valorii pe care o atribuim propriei persoane; - Grija poate deforma omul dpdv axiologic; îi poate perturba setul de valori. O consecință este predispoziția la compromis, inclusiv la compromisul ideologic (îndoctrinarea ideologică); - Valoarea persoanei umane nu este atașată din exterior și nu poate fi debranșat de la ea. Totodată, omul nu este o ființă traficabilă ideologic; - O soluție în fața avalanșei grijilor este solidaritatea în comunitatea de credință. A purta sarcinile unii altora și a împlini Legea lui Hristos (cf Galateni 6, 2); - Soluția ultimă este: viața lui Hristos în noi (Romani 5, 10).
Pr Ioan-Tănase Chiș Duminica 3 după Rusalii,
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel – Florești, 11 iulie 2021
Sfințenia nu este un plan de carieră; este expediție în dinamica Duhului Sfânt. În Ortodoxie nu există titlul de „sfânt campion”. De multe ori sfințenia validează tocmai o răsturnare a performanței, înțeleasă ca avantaj competițional: «Mulți dintre cei dintâi vor fi la urmă, și cei de la urmă vor fi întâi» (Mt 19, 30). Așa se face că avem sfinți a căror viață nu promitea nimic în acest sens ci, dimpotrivă, anula toate premizele sfințeniei. Nu vrem să descurajăm categoria „păzitorilor moralei și a ordinii instalate” ci doar să spunem că nimeni nu poate pune monopol pe sfințenie. Avem de-a face cu ceea ce aș numi dificultatea sfințeniei. Părintele Arsenie Papacioc ne-a furnizat un prim indiciu: „să ai mereu o inimă veselă”, pentru că sfințenia nu ține de spectaculos ci este perfect ancorată în viață ca un răspuns cu dublu sens: dinspre Dumnezeu spre om și invers. Dacă Îl luăm pe Dumnezeu în serios, așa cum El ne ia pe noi, știm că nimic nu poate rezista Duhului care, neconfiscat de nicio formulă lumească, vorbește intim persoanei umane. Sfințenia este deopotrivă biruință și noutate. A birui lumea în mine însumi, ca exponent al unei firi căzute, și a-mi restitui libertatea interioară. Omul nu mai este un produs social ci un produs născut din realitatea Ierusalimului ceresc. Un raționament al sfințeniei ține de viața însăși: să nu fie numai un loc al cuceririlor lipsite de mântuire. Pr Ioan-Tănase Chiș Duminica 1 după Rusalii (a tuturor sfinților) 27 iunie 2021 Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel
Unii spun: „Eu nu sunt un om religios dar fac bine și cred că este de ajuns”. Până unde mergi ca să îți faci ȚIE un bine? Sacrifici binele celuilalt pentru binele tău? Dar pentru dreptatea ta? Fără Dumnezeu nu poți defini binele. Îl vei transforma în idol, vei pune monopol pe el și lumea va trebui să stea la picioarele tale. Construcția acestei predici, exemplele cu intersecția și biciclistul, vor aduce lămuriri suplimentare.
Duminica a 6-a după Paști
Pr. Ioan-Tănase Chiș
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel, 6 iunie 2021
Stare opusă fricii nu este curajul ci PACEA! „Lucrarea nejefuită a inimii” (cf. Sfântului Ioan Scărarul). Obsedați de certitudini naștem frici. Ne lăsăm inimile prădate de neliniști. Hristos înviat este certitudinea care se propune și te instituie în ziua sărbătorii; timpul lui Dumnezeu dăruit nouă, timp creat special pentru om. Pr. Ioan-Tănase Chiș
2 mai 2021 Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel
Anulând crucea se va desființa omul! Pe cruce se naște omul nou (cf. Galateni 6, 14-15) a cărui speranță de viață trece dincolo de moarte; la antipodul acestuia se află omul fără piept al lui C.S. Lewis, omul fără valori, generalul care triumfă și, totodată, prizonierul din urma carului triumfal. Crucea nu este o obligație ci un privilegiu! Este punctul de sprijin pe care-l invoca odinioară Arhimede pentru a muta pământul din loc. În cruce îți este permis să fii subiectiv; de altfel, iubirea și suferința (lecțiile crucii) nu pot fi abordate decât personal, într-o subiectivitate / libertate maximă. „Dumnezeu este prea mare ca să nu prețuiască o inimă care se junghie pentru El. E preaIubitor ca să rămână dator. E prea Dăruitor ca să-ți dea mai puțin decât Împărăția Lui” (Arhim. Arsenie Papacioc).
Duminica a 3-a din Postul Mare
Pr. Ioan-Tănase Chiș, 04 aprilie 2021
Pierderea timpului devine ea însăși o obișnuință. Ea nu este numai o chestiune exterioară, ci una interioară. Mai mult decât o bună organizare a lui, timpul presupune o investiție în eternitate făcută cu maximum de conștiință. Pierderea timpului echivalează, pentru Ava Dorotei, cu disiparea atenției omului de sine însuși, adică o prejudiciere a trezviei. În duminica înfricoșătoarei judecăți a lui Hristos, ni se prezintă criteriile; în afara acestora, orice altceva va însemna pierdere de vreme. Aceste câteva gânduri și o încercare de răspuns în materialul atașat.
Pr. Ioan-Tănase Chiș
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel – Florești 7 martie 2021
Dificultatea de a fi! Viața omului constă în dificultatea de a fi, iar fiul risipitor ni se oferă ca argument. Verbele parcursului său (dă-mi, a risipi, a duce lipsă, a pieri de foame, a-și veni în fire, a se ridica, a veni) marchează cu precizie matematică momentele pieirii și regăsirii lui. Puterea exemplului acestui risipitor stă în capacitatea lui de a gestiona eșecul. Avem o serie de indicii filocalice dintre care amintim „sudorile minții” și încrederea în Dumnezeu. Dialogul interior onest este cadrul unui diagnostic pentru starea minții. Regăsim cele trei trepte: începătorul (mintea este încă ancorată în patimi), cea de mijloc și ultima, a nepătimitorilor. Putem depăși dificultatea de a fi?
Duminica 34 după Rusalii
Pr. Ioan-Tănase Chiș,
28.02.2021 Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel - Florești
Teologia este o știință exactă; se face într-un singur mod: cu mintea coborâtă în inimă. Femeia canaaneancă ne dovedește că sentimentul matern poate forța limitele într-o manieră în care Îl înduplecă și pe Dumnezeu. În egală măsură se pot forța limite pentru a-L ține pe Dumnezeu la distanță. Exemplul ei ne arată cât de importantă este credința terților pentru beneficiarii de facto ai atingerii divine. Așa se face că noi îi botezăm pe prunci pe temeiul credinței mărturisită de terți. Și de ce nu am face-o? Iată câteva pseudo-argumente: 1. Amânăm momentul până când va putea decide singur. a. Îți poți amâna iubirea??? b. Cum îți manifești responsabilitatea de părinte? c. Libertatea nu este o valoare de sine-stătătoare. Dacă ar fi așa, nimic făcut în numele libertății nu ar trebui sancționat. De aceea, ea se educă. 2. Foarte puțini dintre cei botezați de mici devin practicanți la maturitate. a. De ce crezi că sporesc șansele dacă nu îl botezi deloc? Este o chestiune de așteptări și de onestitate; b. Nu-i educăm pe copii în regim de supermarket: să își ia singuri ce doresc de pe raftul vieții; c. Cele mai grele momente în viață țin de calitatea alegerilor pe care le faci, deci nu este o temă de lăsat la voia întâmplării; 3. Analiza de risc a Botezului (e prea periculos). a. Daca ai face o analiză de risc reală pentru copilul tău, atunci ai fi obsedat de sufletul lui. Concluzia: Trăim un arianism (Hristos nu e Dumnezeu) reinventat sub două forme: 1. Arianism sanitar-euharistic (problema Împărtășirii cu lingurița); 2. Arianism baptismal (poate că Hristos nu este chiar indispensabil) 3. Ca părinte, nu căuta să îți validezi religios indiferența unei educații sănătoase a propriului copil.
Duminica 17 după Rusalii,
14 februarie 2021
Pr Ioan-Tănase Chiș
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel
Dilema lui Hristos, dacă ne putem exprima așa, este sugerată de una dintre cântările Vinerii Mari: ”Poporul meu, ce am făcut ție? Pe cei leproși i-am curățit... și cu ce Mi-ai răsplătit Mie?” Dacă un singur lepros s-a întors să mulțumească, în mod cert sunt mulți aceia care se întorc să Îl tragă la răspundere pe Hristos. Paleta capetelor de acuzare este vastă; de la cele clasice (suferința și războaiele religioase), la cele moderne, încadrate generic la nepotrivirea de caracter cu Dumnezeu. Vezi: Scandalul incinerărilor, revendicările de gen, devalorizarea numelui lui Dumnezeu sau Dumnezeu nu este justficat economic. O primă concluzie se desprinde: mulți își doresc o perdea de fum marca B.O.R.; o remarcă își face loc: când Biserica vrea să construiască pune piatră de temelie sfințită; aceasta nu poate fi confiscată prin inginerii... A doua concluzie: într-o construcție socială bazată pe drepturi, trăim un vid de dreptate. Căutarea dreptății este aproape un dans al disperării. A treia concluzie: s-a pierdut simțul comuniunii. Tabere sunt acum formate doar din indivizi, cu maximă convingere fixați pe baricada gândirii fragmentare. Ce descoperim? Că suntem reprezentanții unei lumi care s-a făcut infern. Ce poate da Ortodoxia lumii de astăzi? O regenerare și o reorientare a lumii ideilor, a concepțiilor despre om si societate; în fine, un tip uman deplin. ”Iată Omul!” Hristos (cf. Ioan 19, 5) și iată poporul care strigă: ”” Răstignește-L!”. Dilema lui Hristos rămâne. Doar Eminescu ne mai poate scuza: ”neamul nevoii”. Al nevoii de claritate morală și de verticalitate. Problema nu este că se construiesc biserici... ci că nu se urmează modelul bunelor practici. Soluția este întoarcerea nu ÎMPOTRIVA Lui, ci ÎNSPRE Dumnezeu: ”Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi […] şi veţi afla odihnă sufletelor voastre!” Pr. Ioan-Tănase Chiș Duminica 29 după Rusalii Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel 17 ianuarie 2021
”Per aspera ad astra” - „pe căi aspre către stele” este o intuiție stoică a ceea ce avea să fie mesajul de deschidere al Mântuitorului: ”Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!” (Matei 4, 17). Creștinul este, prin vocație, un deschizător de drumuri. Un creştin smerit poate mişca astrele, spunea Pr. Arsenie Papacioc. Poate pune mâna pe stele. Este puterea lui Hristos în el! Pocăința este singurul drum care duce atat de sus. Este legată de viață și o condiționează: ”Întoarceți-vă deci și trăiți!” (Iezechiel 18, 32). Omul angajat în schimbarea minții (pocăința = metanoia) este înzestrat de Dumnezeu cu ”o inimă nouă, şi duh nou” (Iezechiel 36, 26). Drumul fiecăruia este unic. Îi deschidem Lui Dumnezeu drum spre inima noastră. Să vadă cerul din sufletul meu, locul Lui în inima mea. Să vadă și să vorbească, pentru că Împărăția Lui este și înlăuntrul meu. Pocăința presupune însăși prefacerea noastră; nu contopirea, nici dizolvarea, ci prefacerea într-o unitate care nu ne anulează ci ne potențează.
Pr. Ioan-Tănase Chiș
Duminica după Botezul Domnului
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel – Florești 10/01/2021
2020 – un an ANICONIC La confluența timpului cu veșnicia se află Hristos – El devine REFERINȚA NOASTRĂ. Acum ”era” Împărăției se lasă inaugurată pe pământ, la ”plinirea vremii”, iar prioritățile se decantează. Prin ”chip” Dumnezeu este COIMPLICAT în existența noastră. Perioada de până la Hristos poate fi considerată un ev aniconic. La fel și anul care a trecut (2020) poate fi numit aniconic, pur și simplu pentru că nu ne putem fixa referințe proaste. Totuși, poate fi un an al limpezimilor, al CONCLUZIILOR CARDINALE: 1. E mai important să îți botezi copilul decât să aștepți momentul prielnic unei petreceri pe cinste prilejuită de Botez; 2. E mai important să fii Împărtășit cu Euharistia decât să riști să porți o boală singur, fără acoperirea care vine de sus sau, mai grav, să crezi că te poate îmbolnăvi tocmai El ”Cel care ne-a izbăvit pe noi dintr-o moarte ca aceasta și ne izbăvește, şi-n Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi” (II Cor. 1,10); 3. În viață e vital să îți fixezi obiective de natură spirituală. Ce ne învață creștinismul? 1. Să îi iertăm anului trecut neajunsurile. Să ierți înseamnă să intri într-o stare de libertate totală; 2. Să îi mulțumim pentru lecțiile de usturătoare înțelepciune; 3. Să înțelegi care e voia lui Dumnezeu cu tine.
Sufletul este însuși principiul vital. Dacă nu ținem seama de ceea ce ne face vii, tratăm viața la nivel epidermic, superficial. Câteva sugestii ale pildei Cinei celei mari: 1. Să avem un proiect de viață COMPLET; 2. Să nu ne lipsească INTUIȚIA PRILEJULUI; 3. Să nu cădem în capcana URGENȚEI PRETEXTELOR sau a PRIORITIZĂRII DEFICITARE; 4. Una dintre responsabilitățile noastre majore este RESPONSABILITATEA PREZENȚEI; 5. Să ținem cont că IISUS ESTE, ÎN MOD NATURAL, PARTE INTEGRANTĂ DIN PROIECTUL NOSTRU DE VIAȚĂ; Și dacă, după toate astea, cineva se întreabă: la ce folos? Noi vom răspunde: ”Fericit este cel ce se va ospăta întru Împărăţia lui Dumnezeu!” (Lc, 14, 15) pentru că atunci ”Când Hristos, Care este viața noastră, Se va arăta, atunci și noi, împreună cu El, ne vom arăta întru slavă” (Col 3, 4).
Pr Ioan-Tănase Chiș
13.12.2020
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel
Binele este martor ocular al mântuirii noastre. Dăruind bunătate înzestrezi cu bucurie iar beneficiarul poate fi chiar Dumnezeu: ” întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt. 25,40). Prin Sfântul Nicolae înțelegem că binele este de-a dreptul o instituție; instituția tradițională a inimii! Binele spontan se constituie ca marcă/probă a unei umanități vibrante, prezente, liberă de egoism, dispusă la dăruire de sine. De aici derivă și rolul public al religiei. Evanghelia decontextualizează binele (dincolo de criterii etice, culturale, politice) și nici nu îl ghettoizează în minorități cu destinație exclusivă.
Pr. Ioan-Tănase Chiș
Parohia Sfântul Proroc Daniel, Florești 06.12.2020
Bogatul căruia i-a rodit din belșug țarina poate fi socotit întruchiparea unui ideal. Satisfacției lui, exprimată autosuficient prin cuvintele odihnește-te, mănâncă, bea și te veselește, noi suntem tentați să-i mai adăugăm și unanim acceptatul: călătorește! Monologul său interior dezvăluie taina inimii lui și aici intervine, în manieră reducționistă, Dumnezeu. Ce se întâmplă, de fapt? Nedreptatea și-a mințit sieși (Ps. 26, 18)! Nedreptatea este substanța păcatului. Păcatul promite însă te îndatorează iar această datorie numai un nebun s-ar angaja să o plătească. 1. Minciuna primordială se decontează prin moarte; 2. Minciuna satisfacției sfârșește în iluzia infinitului; 3. Minciuna ca suport vital al nedreptății; atât de irațională încât este nevoită să se mintă pe sine pentru a-și argumenta necesitatea. Totul se concentrează într-o perpetuă preocupare cu nimicul pentru că obiectele, prin consumație, se transformă în nimic. Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori SIEȘI și nu se îmbogățește în Dumnezeu! Luca 12, 21
Pr. Ioan-Tănase Chiș
Duminica 26 după Rusalii, 22.11.2020
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel - Florești
Sufletul este ca un organism care își are metabolismul lui. Moartea sufletească se constituie în nerodirea subliniată de activitatea semănătorului, aici de față. Sufletele modificate genetic parazitează rodirea; dezvoltă anticorpi împotriva rodirii și, altfel spus, împotriva soluțiilor vitale. Anticorpii de propagandă se hrănesc cu cel mai uzual instrument al diavolului și anume minciuna (cf Ioan 8,44), conduc la ignoranță, adoptă o etică contextuală și nutresc speranțe contrafăcute ideologic. Este rodirea o chestiune de preferințe, opțiune personală / drepturi și libertăți? Simone Weil spunea că ”Drepturile noastre sunt față de această lume, dar obligațiile noastre sunt din cealaltă”. Fără obligații te prăbușești în nesfârșite revendicări de drepturi, ori aceasta este tocmai ”nevroza lumii moderne” (Cf. Horia Roman Patapievici). Este rodirea o necesitate? Eliminând cultura sufletului, emanciparea omului modern eșuează în zoologie și în cultele aferente ei.
Pr Ioan-Tănase Chiș
Duminica 21 după Rusalii, 11 octombrie 2020
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel - Florești
Împrumuturile potențial nerambursabile și iubirea vrăjmașilor (cf. Luca 6,35) dezvăluie intențiile lui Dumnezeu cu persoana umană: 1. răsplată multă și 2. calitatea de fii ai lui Dumnezeu. Așadar, exigența divină este motivată de o inegalabilă generozitate, brodate pe pânza credinței. Cu toate acestea, generația americană a milenialilor (1981 -1996) împărtășesc într-o proporție infirmă o viziune evanghelică despre lume (2%). Chiar dacă suntem ispitiți să ne socotim la adăpost de ceea ce aș numi deprecierea credinței, contextul cultural și social din țara noastră trădează câteva posibile simptome: • Conturarea unei opoziții anticreștine care își justifică discursul ca reacție la eșecul credinței; • Apartenența la comunitatea de credință este percepută ca un handicap social în anumite medii, unde este mai bine să subscrii unui # (hashtag) decât Crucii; • Apostolii așa-zisului umanism propun o versiune îmbunătățită a virtuților (iubirii, toleranței, comunității); • Continuă creștinul să constituie un reper sau, dimpotrivă, i se demască falimentul credinței? În economie decalajele pot fi indexate. Suportă oare credința indexări în raport cu deprecierea ei? Dacă da, cum poate fi indexată? Prin schimbarea culorilor în calendar, lingurițele de unică folosință la Împărtășanie, etc? Chemarea lui Hristos indică nivelul maxim al demnității noastre. Ni se cere să FIM; să dăruim din ceea de SUNTEM. Petre Țuțea avea o zicală: ”Cred în Dumnezeu din orgoliu. Sunt prea mândru să cred ca am fost creat dintr-o maimuță”, spunea el. E timpul să purtăm credința la vedere; cu mândrie, cu demnitate și fără rest!
Pr. Ioan-Tănase Chiș
Duminica a 19-a după Rusalii, 04.10.2020
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel - Florești
Cea mai importantă revoluție a omenirii s-a produs prin cruce. Crucea este cel mai des întrebuințat obiect în cultul creștin ortodox. În era obiectelor inteligente se poate naște întrebarea: la ce bun un dispozitiv creștin de secol I, care funcționează cu rugăciuni, când avem la îndemână obiecte inteligente care folosesc tehnologii și surse de energie avansate? În contextul revoluției tehnologiei digitale, cu cele patru fațete ale ei, crucea poate părea un obiect depășit. Care sunt aplicațiile crucii în oglindă cu răspândirea internetului, a telefoniei mobile, a rețelelor de socializare și a internetului obiectelor (internet of things)? S-a instalat un fetișism tehnologic cu instrucțiuni de utilizare. Ori crucea nu vine cu astfel de instrucțiuni deoarece ea nu este un simplu obiect. Crucea nu se folosește ci se poartă ca fiind puterea lui Dumnezeu. Hristos a modificat conținutul crucii și de aici derivă ”aplicațiile” ei. Amintim câteva: 1. Crucea este biruință asupra imprevizibilului; 2. Revoluția tehnologică se sprijină pe revoluția crucii, deoarece mintea creștină este cel mai puternic dispozitiv inventat de o civilizație; 3. Numai în Taina și paradoxul crucii, cel de departe rămâne aproapele meu și cel neatins este cuprins; 4. Crucea este dincolo de orice tehnologie, pentru că ea cuprinde gestul de recuperare divină a istoriei și omenirii; 5. Crucea este Taina orizonturilor atinse, deoarece schimbă firea și determină destinul omenirii; 6. Vocația omului este să devină ”un om al crucii și un fiu al Învierii”, de aceea, luarea crucii presupune intrarea în taina biruinței prin cruce.
Pr. Ioan-Tănase Chiș
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci 20.09.2020
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel
Pe Dumnezeu nu-L poți decât iubi! Atunci când iubești se manifestă Dumnezeu prin libertatea ta. Iubește-L până la capăt și pretutindeni; în bucuriile tale, în biruințele tale, în suferințele tale, pentru că El este în toate cu tine și tu vei fi asemenea Lui. Dacă nu-L iubești înseamnă că nu Îl cunoști pe Dumnezeu. Îți este sufletul ocupat cu imagini deformate despre El. Dumnezeul judecător al oamenilor care nu au simțit căldura familiei; Dumnezeul morții al copiilor nedoriți; Dumnezeul contabil și legalist sau Dumnezeul eficienței. Semeni care adoptă comportamente forțate și caută rețete de viață. Ori, pe Dumnezeu nu-L poți decât iubi! Ne judecă Cel ce s-a răstignit pentru noi; ne poruncește Cel ce se spovedește omului prin poruncile Lui. Iubirea se manifestă ca o crucialitate deoarece ea umple tot, inclusiv spațiul poruncilor. În spatele poruncii creatoare a lui Dumnezeu stă însăși iubirea, pentru că Dumnezeu Însuși este iubire! De ascultat Dialogul lui Dumnezeu cu sufletul omenesc (Ierom. Rafail Noica). Nu este altă formulă decât asumarea în încrederea unui Dumnezeu care ne iubește. Și vai, ce învieri vom trăi atunci!
Pr. Ioan-Tănase Chiș
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel, 06 septembrie 2020
Dumnezeu își dezvăluie coordonatele, sau ne oferă “share location” dintru înălțime. Invitația pe care i-o adresează Iisus tânărului bogat strivește orice rețetă de succes sau împlinire pe care majoritatea cotidiană o împărtășește. Se nasc extrem de multe “de ce-uri” care dezvăluie o seamă de carențe personale în a înțelege mesajul Mântuitorului. De ce să renunți la tot și să îți iei lumea în cap? Hristos ne propune un itinerariu pentru că este Cel mai în măsură să facă asta. Este un itinerariu pe verticală; un urcuș spre Taina prezenței lui Dumnezeu. Am dezbătut cele două ipostaze: sedentarul și itinerantul (călătorul) conform gândirii părintelui Scrima. Sintetizez expunerea prin câteva citate: 1. “Un sedentar vrea să dobândească statornicie pe pământ, să se instaleze, să se înrădăcineze. Dar el ignoră adâncimea, dimensiunea verticală a pământului. În vreme ce un itinerant rămâne străin pe nu de pământ, nu este legat, limitat de nicio referință pământească.” (A. Scrima) 2. I Corinteni 7, 31 „cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin; căci chipul lumii acesteia trece.” 3. „Viața duhovnicească a unui creștin poartă un caracter cât se poate de dinamic. […] Clătinări în căutările neclătinării” (Arhim. Sofronie Saharov). Acumularea este un efect al timpului însă, cf Apocalipsei, timp nu va mai fi. Caracteristic sedentarului este orașul; caracteristic itinerantului este pustiul. Pustiul nu admite decât deplasarea. Să urmăm și noi coordonatele Celui dintru înălțime, pentru că este “însăși calea noastră”.
Pr. Ioan-Tănase Chiș, Duminica 12 după Rusalii, 30.08.2020
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel - Florești
Pentru datornicul nemilostiv ziua scadenței este și proba omeniei lui. Ne-o spune eticheta înscrisă în țesătura textului biblic: nemilostiv. Cultura de business însă i-ar putea valida comportamentul și, implicit, să îl achite de vina-i scrisă deasupra. Literatura duhovnicească ne spune că sunt mai multe gânduri ale răutății; puncte nevralgice prin care ispititorul încearcă să slăbească articulațiile sufletului și, totodată, structura de rezistență a omului lăuntric, începând cu egoismul și sfârșind cu mândria. Altfel spus, omul care cultivă gândurile răutății participă și consimte la dezagregarea dimensiunii sale interioare și, chiar dacă diagnosticăm suferința la purtător, acesta este vinovat prin complicitate. Tradusă în alți termeni, speța datornicului nemilostiv ne vorbește despre două construcții/tendințe umane, radical diferite, coexistente și incompatibile: cultul personalității și cultul sfinților. Primul se construiește pe criterii secundare, pe gândurile răutății; al doilea se fundamentează pe virtuți, sau darurile Duhului Sfânt (bunătatea, înfrânarea, blândețea, credința, etc.). În cazul sfinților vedem umanitatea restituită până la versiunea ei optimă; la cultul personalității avem de a face cu o umanitate confiscată până la desfigurare (vezi Fenomenul Pitești, experimentul de reeducare prin tortură, în care victimele devin călăi). Nemilostivul în discuție nu a beneficiat de constrângeri iar asta îl face și mai vinovat. Sfințenia rectifică orice cult deviant al personalității. Noi nu îi inventariem pe sfinți ci îi promovăm; aceștia reprezintă unitatea metrică a omului în creștinism.
Duminica 11 după Rusalii, 20.08.2020
Pr Ioan-Tănase Chiș Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel - Florești
Mentionez cele trei evenimente care deseneaza istoria acestor zile: Adormirea Maicii Domnului, transformarea catedralei Sfanta Sofia in moschee si martiriul Brancovenilor. Sunt convins ca istoria nu se explica, integral, prin sine ci are nevoie de o cheie care sa o descifreze; iar, pentru noi crestinii, aceasta cheie este Iisus Hristos si Taina Lui. Ne aflam sub cupola catedralei Sfintei Intelepciuni si ne lasam surprinsi de o concluzie a acestor zile: Cand istoria/viata intoarce armele, acestea se prefac in Cruce! Crucea este puterea lui Dumnezeu care preface dezastrul in izbanda (cf. I Cor 1,18) si moartea in viata. Ce ii aduce impreuna, intr-o Sfanta Intelepciune, pe acesti protagonisti ai istoriei, Fecioara Maria si martirii Brancoveni? Aceeasi deschidere in fata Tainei lui Hristos: Fie mie dupa cuvantul Tau / Doamne, fie voia Ta! In opozitie cu falimentele omului, acest raspuns nu este o conspiratie pentru adevar ci Adevarul Insusi. Crucea nu inseamna resemnare ci, dimpotriva, te aduce in pozitie de avangarda. O postura care te aseaza in nadejde; nadejdea ca vei pasi dincolo de orizontul istoriei. Cele trei evenimente nu descriu falimentul credintei ci descifreaza istoria: tot ceea ce suie converge sau, cei ce urca pe cruce… se intalnesc in vesnicie!
Pr. Ioan-Tanase Chis,
Parohia Ortodoxa Sfantul Proroc Daniel, 16.08.2020
Multumiri d-lui Iulian Diacu Anechitei pentru interpretarea, la strana, a Baladei Brancovenilor.
Episodul umblării pe mare ne pune în fața unui pariu sau în fața unei revedincări? Exclamația sfântului Petru: “Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă”, deschide orizontul și dimensiunile persoanei. Omul alungat din Rai își revendică, acum, locul de drept; își revendică apartenența la Dumnezeu. Omul, această concretizare a iubirii divine se cere restituită Iubirii creatoare. În dreptul internațional, pentru a revendica un teritoriu, se invocă adesea principiul “Terra nullius”, sau “Tărâmul nimănui”. Acesta este un principiu preluat din dreptul roman unde se extindea chiar și la animalele sălbatice și la sclavii pierduți. Condiția omului de după cădere este caracterizată de pierderea orientării (pierdut) și de coruperea libertății (sclav al simțurilor). În această notă, cerința sfântului Petru este o revendicare antropologică totală. Nu teritoriile sunt revendicate acum, deoarece pământul este în suspensie, episodul consumându-se pe apă; ceea ce se revendică este omul însuși. Dacă Cezarului i se cuvine partea sa, partea legitimă a lui Dumnezeu este omul întreg. Prin revendicarea apostolului Petru, omul intră în suprema poziție existențială iar sfântul Petru devine singurul “activist” valid pentru drepturile omului. Doar filtrat prin apartenența lui la Dumnezeu, omul își revendică dreptul său fundamental. Duminica IX după Rusalii, 09.08.2020
Pr. Ioan-Tănase Chiș
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel - Florești
Omul este măsură a preocupărilor divine! O observație desprinsă din agenda Mântuitorului, Care străbătea cetățile și satele propovăduind, vindecând, înviind... Dacă păcatul originar a corupt natura umană până la limita ultimă, care este moartea, s-ar putea crede că Întruparea lui Iisus este determinată de păcat. Știm însă că Întruparea este un act al dorinței lui Dumnezeu, parte integrantă, din veșnicie, din sfatul Sfintei Treimi. Dovada este Însuși Hristos,”Prototip” al omului. Dar omul este chiar mai mult decât o preocupare; este proiectul, prin excelență, al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, între cei doi se naște un proces în care omul se consideră parte vătămată: ”Ce știi Tu despre durerile mele?” îi reproșează omul lui Dumnezeu (vezi Iov 10, 4-7). Este conștientizată distanța; o distanță care se întinde pe trei niveluri între om și Creatorul său: natura, păcatul și moartea. În fața acestei distanțe, Dumnezeu face un gest radical: intră El Însuși în circuitul morții. Procesul se încheie nu cu o sentință ci cu un răspuns; răspunsul este Iisus Hristos și programul Său iar distanța este anulată. Prin El, Dumnezeu se manifestă ca o prezență care Își marchează locul nu în spațiu, nici în timp ci în ființa omenească.
Pr. Ioan-Tănase Chiș Duminica 7 după Rusalii, 26.07.2020
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel - Florești
Între două navigări se întâmplă minunea și ea punctează locul rodirii iubirii divine. Vindecarea demonizaților este punctul fix din acest tablou încadrat de ape ca într-o ramă lichidă. Iisus vine dar și pleacă pe apă. Dinamica este neobișnuită: partea statică a relatării o constituie acțiunea iar mobilitatea aparține contextului. Noi înșine ne trăim viața într-un cadru lichid. Perimetrul care încadrează existența noastră este unul fluid. Și noi plutim prin timp. Punctăm, fixăm, din loc în loc timpul, imprimându-i o notă personală. Tot ceea ce ne marchează viața se întâmplă “în timp” și ”între timp”. Timpul nu poate fi definit simplu ca succesiune și durată; timpul implacabil este impropriu vieții creștinului. Există un moment în care temporalitatea percepută ca degradare este secționată. Întruparea lui Hristos desființează sfârșirea clipei. Creștinul, în orizontul veșniciei asumate personal, trăiește un ”prezent adimensional”, prin iubire care este o durată neîntreruptă a comuniunii. Ora de vârf a vieții lui Hristos a fost momentul morții Lui, când pe toate le-a umplut. Gadarenii L-au alungat pe Iisus. Au ieșit din prezența iubirii Sale. Nu I-au dat timp pentru ca El să le dea veșnicie. Să nu fim dezertorii iubirii lui Dumnezeu. Dacă rămânem întru iubirea Lui, timpul nu va mai fi o succesiune spre moarte ci va fi o navigare către Împărăția Fiului iubirii Sale. Pr. Ioan-Tănase Chiș, Duminica V după Rusalii
Cuvânt rostit cu prilejul lansării oficiale, în comunitate, a aplicației Între Timp, Știri pentru Informare și Sens 12 iulie 2020,
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel – Florești CJ
Un interviu altfel...
Un singur gând: Să Își împlinească Dumnezeu lucrarea cu noi!
Mulțumesc d-lui Florin Moldovan si colegilor dânsului.
Pr. Ioan-Tănase Chiș
Să nu dai sens lucrurilor care te risipesc!
Evanghelia despre grijile vieții (Matei 6, 22-33) este arhicunoscută mai ales prin prisma aparentei interdicții de a te lăsa consumat de griji. Rațiunea acestor limitări propuse de către divinitate este evidentă și ea dezvăluie însăși grija pe care Dumnezeu ne-o poartă. Doar că nu despre acest aspect e vorba; sau, în orice caz, nu acesta este cel mai important.
Polii care conțin desfășurarea narațiunii dumnezeiești sunt doi: grijă vs căutare. Grija te oprește în loc, te deposedează de curajul de a merge înainte; căutarea este forța interioară care mereu te scoate, te surprinde cu imposibilul devenit posibil, indiferent de împrejurare.
Căutarea creează trasee de sens! A dobândi experiență de viață înseamnă să poți interioriza realul; să metabolizezi în conștiință situațiile pe care le trăiești. Doar așa îți vei înțelege propriul rost.
Potrivit lui Viktor Frankl, trei sunt căile prin care îți poți descoperi sensul: 1. Creând valori sau împlinind o faptă; 2. Savurând frumosul sau dragostea unei persoane; 3. Asumându-ți suferința.
”Ajunge zilei răutatea ei” traduce axiomatic: dacă răutatea de ieri este căutarea ta de astăzi, ai dat spațiu și sens răutății în viața ta; să nu dai sens lucrurilor care te risipesc!
Pr Ioan-Tănase Chiș
28.06.2020
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel – Florești
Sfinții vor judeca lumea! Este cultul sfinților o neputință a Ortodoxiei de a se ancora în prezent? Opinia publică manifestă adesea reacții cu tentă alergică mai ales față de practica sărutării sfintelor moaște. Ce este sfințenia și cine este sfânt? Reprezintă sfântul versiunea optimă a firii umane? Este sfințenia momentul unei împliniri depline? Totodată, cum se definește, în context, opinia publică, această mașină de spălat a neamului, plină de agenți dezinfectanți? O instituție care își impune judecățile din exterior fără a mai fi validate, loc al deversărilor, departe de a mai fi un exercițiu democratic, ale cărui resorturi țin de promovare și influențare. Sfințenia, în dinamica ei, este mai mult decât o promenadă igienică; este un efort de verticalizare a noastră.
Ce au înțeles sfinții și nu înțeleg influencerii? Că Dumnezeu ni se livrează; are momentul Său ofensiv și acesta presupune receptivitatea noastră. În acest fel divinul devine limită mobilizatoare. Sfântul surprinde intuițiile decisive ale creștinismului în chestiuni fundamentale precum omul și rostul lui. Supus unui reducționism științific astăzi, omul nu este cu putință decât ca fiu al lui Dumnezeu, respectiv ca sfânt și nu ca fiu al unei vieți biologice determinate chimic. Nu omul redus la apariția sa ci omul conștient de sinele său ni-l dezvăluie sfântul.
“Nevoia de sfinți” este o realitate socială, o întrebare care-și conține răspunsul și care ni se livrează ca alternativă la confuzia mentală generalizată.
Pr. Ioan-Tănase Chiș
21.06.2020
Parohia Ortodoxă Sfântul Proroc Daniel - Florești
O constantă a vieții de zi cu zi este pendularea între opinii și adevăr. Indicatorii lingvistici acestor două extreme sunt DACĂ și PRECUM. Dacă ești Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce...; Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, vă iubesc și Eu pe voi...
"Precum" este dumnezeiesc și scrie propoziți de viață; "dacă" este omenesc, șterge cuvinte și deturnează sensuri.
"Dacă" este indiciu al temerilor omului modern iar cea mai mare este teama de imprevizibil; cea care a instituit monopol pe trăirile noastre. În consecinţă ne separăm pe categorii: cei care trăiesc închiși sub cer și în timp, mistuiți până la moarte de scenariul lui "dacă", versus cei care trăiesc liberi, convinși fiind că au autonomie veșnică.
Am branduit moartea și o consumăm ca pe un produs de marketing.
Dacă credința este doar un protocol am devenit detractorii propriului destin celest. Pentru creștin Crucea este cheie spre lumină; precum Hristos a înviat, și noi vom învia!
Pr Ioan-Tănase Chiș
Slujba Sfintei Învieri, 19.04.2020
Hristos a înviat!
"Dumneavoastră sunteti forta Bisericii; Biserica este a dumneavoastră; dumneavoastra sunteti Biserica!"
Pr. Ioan-Tănase Chiș
19 aprilie 2020
În contextul epidemiei, lumea noastră își dezvăluie trăsăturile: "virtual", "plastic" și "profit".
Cineva i-a compromis reglajele?
Dintr-un loc al întâlnirii (Meeting Point) lumea a devenit un spațiu al diseminării (DisMeeting Point).
In opoziție cu icoana, care prin perspectiva ei inversă deschide și invită, societatea, prin refluxul social cotidian, se închide și evită. Matca preocupărilor umane se retrage dezvelind ariditatea temerilor noastre.
Virusul decosmetizează construcția noastră socială recentă. O lume care a crezut că stăpânește toate certitudinile caută, din nou, soluțiile în sfera nevăzută. Constrânși de certitudinea bolii căutăm imposibilul și construim speranța.
"Doamne, la cine ne vom duce?" cf Ioan 6,68
Creștinul este un tip uman aparte; "omul ortodox" știe că lumea nu este o construcție concavă ci una convexă. Nu se adâncește în autosuficiență ci se deschide spre ceva ce este dincolo de sine, așa cum icoana ne invită spre ceva ce este dincolo de noi.
Pr Ioan-Tănase Chiș
Duminica a doua a Postului Mare, 15 martie 2020
Invitatul parintelui Florin Parasca este pr Ioan-Tănase Chiș
“Nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt?” Întrebarea lui Iisus nu este întrebarea unui șef; este interogația unui părinte care-și pune copiii pe picioare și își dorește să-i vadă umblând drept. Totodată, întrebarea are capacitatea de a suspenda firul evenimentelor și a face stop-cadru pe momentul în care s-au văzut vindecați. Cum au reacționat atunci? Au privit, măcar, înapoi?
Dacă poți privi înapoi înseamnă că s-a creat o distanță. Dacă distanța este între tine și Dumnezeu, îndrăznește să privești înapoi; și de tine se întreabă Hristos “unde ești”?
Despre retrospectiva instantanee discutăm în cuvântul din Duminica a 29-a după Rusalii, 19 ianuarie 2020.
Pr. Ioan-Tănase Chiș
Irod își are discipolii lui, îmbibați și ei de obsesia necontaminării. Necredința este o boală autoimună care dezvoltă anticorpi ce luptă împotriva construcției lor interioare. Se folosesc pseudo-raționamente pentru a-și "justifica", ideologic, obsesia. Paradoxal, Dumnezeu devine un magnet căruia obsesiv necredincioșii vor să-I inverseze polii.
Pr Ioan-Tănase Chiș
Duminica după Nașterea Domnului
29 decembrie 2019
Puteți urmări un material educațional util pentru o mai bună înțelegere a dinamicii Sfintei Liturghii.
Filmul conține rânduiala aducerii/pregătirii darurilor de pâine și vin în Liturghia Ortodoxă.
Realizat de către Pr Ioan-Tănase Chiș
decembrie 2019
Ortodoxia este ca viata; își produce efectele numai daca e traita!
Intalnirea lui Iisus cu dregatorul bogat pare a fi singura experienta nereusita din activitatea Sa pamanteasca. In locul unei rezolutii, momentul se incheie cu o sentinta care pare a adaposti neputinta: "Cat de greu vor intra bogatii in Imparatia cerurilor...".
Intr-adevar, derapajul major care ii pandeste pe cei avuti este "o falsa constiinta de sine"; dar nu este cazul aici.
Este Iisus un executor insensibil sau un mantuitor justitiar? Opereaza pe sufletul dregatorului fara anestezie?
Realitatea este alta. Iisus actioneaza de-a dreptul divin. Ii ridica aceluia mingea la fileul mantuirii si ii lasa lovitura decisiva. Avand in fata un om pentru care banii nu erau o problema, care stia si se folosea de portita pe care acestia o deschid, coboara in logica banilor si ii face o propunere istorica, unica, uriasa: sa isi achizitioneze nemurirea cu bani. De data aceasta insa banii inchid o poarta si nu oricare ci poarta Raiului.
Va invit sa parcurgem impreuna acest material la Duminica XXX dupa Rusalii, 24 nov 2019.
Pr Ioan-Tanase Chis
21.11.2019
Multumiri părintelui Cosmin Vele pentru invitație.
Iisus este un binefacator deranjant; atat de incomod incat devine o tinta. O tinta care se perpetueaza "genetic" peste veacuri. Persecutiile crestinilor in lume astazi se apropie de genocid. Crestinul este singurul care tine tonalitatea cand toti ceilalti distoneaza.
Crestinilor deranjati, de cealalta parte, le spunem ca poate vor fi nevoiti sa imparta Raiul cu cei pe care nu ii agreeaza. Reclamam sufletele demagnetizate care si-au pierdut orientarea cardinala.
Pr Ioan-Tanase Chis
Duminica 23 dupa Rusalii, 20 octombrie 2019
Dumnezeu ne este radical interior. Devine astfel prin actul divin al semanarii. Inima, loc al rodirii, poate deveni si germene al coruperii daca este jefuita de diavol.
Pilda semanatorului ne pune la indemana coordonatele rodirii: incredere, rabdare si ritm.
Ritmul ca metabolism, ca modalitate de captare a divinului, ca mijloc de a transpune in verb traiectoria rodirii.
Credinta ca proiect; intre actul semanarii si momentul rodirii este spatiul libertatii noastre.
Pr Ioan-Tanase Chis
13 octombrie 2019
Pilda semanatorului - Duminica a 21 dupa Rusalii
"Cu cât îi cunosc mai bine pe oameni, cu atât îmi plac mai mult câinii". C.S.Lewis
Ura nu este o alternativă; este un eșec negreșit! Soluția nu este să încorporezi ura; vocația omului se împlinește prin dragoste iar orizontul împlinirii depășește condiția acestei lumi.
Pr Ioan-Tanase Chis
29 septembrie 2019
Fecioara Maria este un ambasador permanent al iubirii lui Dumnezeu. O iubire paradoxala prin crucea pe care o implica. De aceea, realitatea crucii este majuscula si materie a vietii Fecioarei.
Un reper de normalitate pentru crestinii apocaliptici. Credinta trebuie traita ca efect al Invierii...
Pr Ioan-Tanase Chis
8 septembrie 2019
"Creștinismul nu este un club; este o prezență și o transparență".*
Inima nu este o conservă pe care să o ții închisă doar pentru nevoile tale.
Dacă cineva se simte vizat, pesemne că are de ce...
Pr Ioan-Tănase Chiș
* Preluat din Andrei Scrima și fizionomia experienței spirituale, Ed. Humanitas 2019, p. 81
Un joc de cuvinte ce ne obliga sa ne aventuram pe taramul gandirii. Cand evidentele nu iti vorbesc si tu nu raspunzi, inseamna ca ti-a mutit vederea. Cand rastalmacesti adevarul care ti se asterne inainte, e limpede, ti-a orbit vorbirea. Sa fie acesta un consens al antilibertatilor noastre? Solidaritatea lui Iisus cu noi poate birui orice simbioza cu nefirescul.
Pr Ioan-Tanase Chis
Cuvant in Duminica 7 dupa Rusalii_4 august 2019
Interviu Radio Renaşterea_Pr Ioan-Tănase Chiş_martie 2014
Predică Preot Ioan-Tănase Chiş
Mântuitorul ne promite "viata din belșug". În efortul nostru de a înțelege aceasta promisiune am pornit de pe următoarea premiza: momentul convergentei nostre cu Dumnezeu a fost în Rai. La scurt timp după aceea a venit și momentul divergentei (alungarea din Rai). Unghiul dintre cele doua traiectorii s-a deschis atât de mult încât omul a ajuns pe contrasens (existențial vorbind). De aici și lupta de a recupera prejudiciul si/sau de a reconstitui demnitatea; contrasensul se dovedește a fi un non-sens și o cursa fără podium.
Promisiunea Mantuitorului rămâne valabila. Depinde de noi ce facem cu ea.
Despre lucrurile acestea am discutat în cuvântul pe care îl regăsiți mai jos.
Cuvânt în noaptea Sfintei Învieri 2019. Lumina Învierii ne pune în relaţie; o reciprocitate a luminii în care îi punem în valoare pe semeni. Aceste aspecte le-am pus în antiteză cu mentalităţile de pancartă, fragmentare, prin care împărţim Trupul lui Hristos în tabere.
Oare ne-am pierdut gustul de a-i întâlni pe semeni în bucurie? ...
Pr Ioan-Tanase Chis 9 oct 2018
Sf. Femei Mironosițe 2 / 2
10 octombrie 2015
Sf. Femei Mironosițe 1 / 2
10 octombrie 2015
Pr I T Chis 24 iunie 2018
Pr I T Chis Rusalii 2018
O cutezanta retorica Pr Ioan Tanase Chis Buna Vestire 2018